Nume complet: FC Rapid S.A. Bucureşti
Data fondării: 25 iunie 1923
Culori: Alb-vişiniu
Stadion: Valentin Stănescu, Bucureşti
Capacitate: 19.100 locuri
Campionat: Liga I
Finanţator: George Copos
Preşedinte: Ioan Taban
Antrenor:
Site web: www.fcrapid.ro
Istoria clubului începe din ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a şcolii primare din cartierul Griviţa, lucrătorii de la Atelierele Griviţa şi jucătorii unei echipe (Excelsior) care deja activa în cartier au pus bazele "Asociaţiei Culturale şi Sportive CFR". Preşedinte de club a fost ales Teofil Copaci, maistru la Atelierele Griviţa, iar căpitan de echipă, Grigore Grigoriu, strungar, dar jucător cu experienţă, care mai activase şi la Venus. Cu echipamente confecţionate din pânză vişinie în casa lui Grigoriu şi cu bocancii recondiţionaţi de la Ateliere, noua echipă CFR susţinea jocurile şi antrenamentele pe terenul CAB.
În perioada interbelică Rapid a fost printre echipele de top ale României câştigând de şase ori consecutiv cupa, dar şi campionatul de război (nerecunoscut oficial de Federaţia Română de Fotbal) în anul 1942, competiţie cunoscută ca fiind "Cupa Basarabiei".
În 1940 Rapid a fost prima echipă de fotbal din România care a reuşit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza celui de-al doilea Război Mondial, dar ediṭie incompleta prin retragerea Austriei ca urmare a Anschlussului, a Cehoslovaciei şi a Italiei datoritǎ angajǎrii în rǎzboi. Rapid reuşeşte să cucerească titlul de campioană în anul 1967.
Rapid reuşeşte cele mai importante performanţe ale sale pe plan intern şi internaţional. Din 1993, echipa a fost preluată de George Copos. În 1999 şi 2003 a câştigat campionatul, iar în 1998, 2002, 2006 şi 2007 Cupa României. În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de câştigătoare a Cupei României, şi a reuşit totodată calificarea în premieră în grupele acestei competiţii, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiţie intercluburi ca importanţă din Europa. Alb-vişiniii au trecut de grupe, iar în şaisprezecimi au întâlnit echipa germană Hertha Berlin, pe care au eliminat-o după 1-0 la Berlin, pe Olympiastadion şi 2-0 pe „Giuleşti”, astfel rapidiştii ajungând în optimi. În această fază, rapidiştii au dat de o altă echipă din Germania, una din marile favorite la câştigarea Cupei UEFA în acel sezon, Hamburger SV (sau SV Hamburg), de care au trecut după 2-0 pe „Giuleşti” şi 1-3 pe AOL Arena (rapidiştii s-au calificat datorită golului din deplasare), iar în sferturi au întâlnit Steaua, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanţă în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieşit steliştii, după 1-1 în „Giuleşti” şi 0-0 pe Lia Manoliu (steliştii s-au calificat datorită golului din deplasare). Această surprinzătoare ascensiune a Rapidului este cea mai mare performanţă europeană a echipei alb-vişinii de după cel de al doilea război mondial.
Palmares
Divizia A: de 4 ori
1966-1967, 1998-1999, 2002-2003 şi Cupa Basarabiei (campionatul de război) 1941-1942
Cupa României: de 13 ori
1934-1935, 1936-1937, 1937-1938, 1938-1939, 1939-1940, 1940-1941, 1941-1942, 1971-1972, 1974-1975, 1997-1998, 2001-2002, 2005-2006 şi 2006-2007
Supercupa României: 4
1998-1999, 2001-2002, 2002-2003, 2006-2007
Locul 2 în Divizia A: de 14 ori
1936-1937, 1937-1938, 1939-1940, 1940-1941, 1948-1949, 1949-1950, 1963-1964, 1964-1965, 1965-1966, 1969-1970, 1970-1971, 1997-1998 , 1999-2000 şi 2005-2006
Cupa Ligii: o dată
1994
Cupa Balcanică: de 2 ori
1964-1965, 1965-1966
Finalistă în Cupa Europei Centrale: o dată
1939-1940
Lotul de jucatori
1 P Andrei Marinescu
2 F Helder Ferreira
3 F Ricardo Fernandes
4 F Octavian Ionescu
5 F Ştefan Mardare
6 M Darijan Matič
7 M Cesinha
8 M Alexandru Coman
9 A Lucian Răduţă
10 M Ovidiu Herea
11 A Alexandru Ioniţă
13 F Cătălin Păun
15 M Costin Lazăr
16 F Diego Ciz
17 M Ilie Iordache
18 M Dacian Varga
19 F Vladimir Boović
20 M Ştefan Grigorie
21 M Alin Tene
23 F Marius Constantin
24 F Adrian Ţâncu
25 F Doru Bratu
27 A Edgars Gauračs
28 F Adrian Iordache
29 F Tiberiu Bălan
30 M Juliano Spadacio
32 F Adrian Iencsi
33 P Mircea Bornescu
89 P Cătălin Straton
-- F Cristian Săpunaru
-- M Djorđje Ivelja