Liviu Ciobotariu revine in Liga 1 la Turnu Severin
Liviu Ciobotariu, 41 de ani, a antrenat ultima data pe Dinamo Bucuresti, fiind inlocuit in luna aprilie cu Dario Bonetti. A mai pregatit echipele Dunarea Galati, CS Otopeni, International Curtea de Arges, Pandurii Targu Jiu si CF Braila
Tehnicianul Liviu Ciobotariu a declarat, luni, ca va semna un contract cu gruparea CS Turnu Severin, avand drept obiectiv salvarea de la retrogradare.Conducerea prim-divizionara din Turnu Severin a anuntat, luni, ca antrenorul Marian Bondrea a fost destituit de la conducerea tehnica a echipei, din cauza rezultatelor slabe.
"In aceasta dimineata am discutat cu Vasile Carstea (directorul Romgaz, sponsorul echipei - n.red.) si s-a hotarat destituirea lui Marian Bondrea. In locul sau va fi instalat Liviu Ciobotariu. Motivul il reprezinta rezultatele slabe: nu e admisibil sa obtinem doar doua puncte in sase etape. Speram ca astfel vom produce un soc la echipa", a declarat Gheorghe Fratica, vicepresedintele CS Turnu Severin, pentru site-ul oficial al clubului.
Dupa sase etape , CS Turnu Severin ocupa locul 16 in clasament, acumuland doar doua puncte, 1-1 in deplasare la Astra si acasa cu U cluj.